Spitalul Clinic de Boli Infectioase "Sf. Cuvioasa Parascheva" este situat in partea de nord a oraşului Galaţi pe strada Traian nr. 393, în cartierul numit "Bariera Traian„ ,nume legat de de existenţa pe vremuri a unui punct de carantină.

Istoricul spitalului

Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi este una din cele mai vechi unitaţi sanitare din ţară. Nu exista documente scrise despre funcţionarea spitalului înainte de anii 1900 .Totuşi din unele scrieri ale medicilor salariaţi ai acestui spital ,rezultă că:

  • in jurul anului 1813 ,pe locul actualului spital ar fi existat barăci ,unde erau izolaţi bolnavii de holeră;
  • in 1846 s-ar fi construit pavilionul central ,actuala Secţie I de Boli Infecţioase,la care s-ar fi adăugat in 1875 o aripă pentru izolarea cazurilor de difterie,tetanos si meningite;
  • în anul 1897 a fost construit un pavilion de boli venerice,in prezent locaţia secţiei de dermato-venerologie;
  • în 1905 s-a construit un alt pavilion ,destinat Secţiei de Boli Infecţioase II;
  • în 1935 s-a construit etajul pavilionului de scarlatină pentru izolarea bolnavilor in convalescenţa;
  • în 1941 spitalul avea 150 paturi de contagioşi şi 50 paturi pentru dermato-venerici;
  • 1924-1948 a funcţionat Ambulatoriul Antivenerian Galaţi;
  • 1927-1941 a funcţionat Laboratorul de Igienă - Secţia Antirabică;
  • 1949 Spitalul trece in subordinea Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular al Municipiului Galaţi ca Spitalul de Stat nr.2;
  • 1955 se unifică cu spitalul dermato-venerice ,sub numele de Spitalul nr. 3;
  • 1956 se înfiinţează o secţie de psihiatrie de 50 de paturi;
  • 1963 capacitatea spitalului ajunge la 262 paturi dintre care 132 paturi pentru contagioase;
  • 1972 se reorganizează ca spital de monospecialitate cu 280 paturi;
  • 1992-1998 numărul de paturi se reduce progresiv până la 220;
  • 1998 Spitalul primeşte numele de Spitalul „Sf.Cuv.Parascheva";
  • 2003 se comasează 2 secţii de boli infecţioase si se reduce numarul paturilor cu 40 la care se adaugă secţia de dermato-venerologie de la Spitalul „Elisabeta Doamna".

In prezent unitatea functioneaza in sistem pavilionar si are 160 de paturi